Calea catre Dumnezeu este ca si o carare de munte, ce urca serpuind.

De multe ori, ai sub ochi aceeasi priveliste, numai ca, daca ai mai urcat, vezi totul mai de sus si orizontul ti se largeste.

Asa este si viata noastra.

Poate, intorcandu-ne la Domnul, vrem ca el sa schimbe complet viata noastra:

-sa ne indeparteze problemele

-sa-I faca pe oameni sa ne iubeasca

-sa-I intoarca imediat la Domnul pe cei apropiati noua,

-sa ne dea un serviciu

-sa ne distruga pofta pentru pacate

…si atatea altele , care ne framanta zi de zi.

Dar… nimic din toate acestea nu se schimba, ni se pare ca ramanem inconjurati de aceleasi si aceleasi framantari.

Si totusi, daca suntem sinceri, vedem ca Domnul ne urca putin mai sus; vedem ca problemele, desi raman, nu ne mai chinuie asa de tare, pentru ca prioritatile din viata noastra se schimba.

-nu ne mai doare asa de tare ca nu ne iubesc cei din jur, pentru ca simtim ca Domnul ne iubeste si asta ne e de ajuns.

Nu se intorc imediat la Domnul cei dragi, dar Domnul ne da mai multa putere sa-I iubim, fara sa ne plangem si fara sa asteptam sa fim, la randul nostru, iubiti. Primim insa , noi puteri sa-I suportam, cu toate defectele , ori greselile lor.

-Nu ne da imediat un serviciu, dar ne poarta de grija intr-un chip neinteles, incat ne minunam cum de-am trecut peste perioade atat de grele.

-Poate inca nu au murit toate poftele rele din inima noastra, dar ne doare sufletul cand gresim, suferim cand am facut ceva rau, pentru ca-l suparam pe Mantuitorul, pe cel care a murit in locul nostru, ca noi sa fim salvati.

Am fost uimita cand am urcat prima oara la Sinaia, la cota 2000.

Era dimineata, era o vreme cetoasa, nu se vedea mare lucru. Dar am continuat sa urcam.

Mai spre pranz, cand eram deja sus, ceata si norii au disparut ,si dintr-o data s-a vazut, sub stralucirea soarelui, imaginea orasului, in vale.

A fost ceva minunat.

Nu stiam daca e realitate, ori vreo reflexie a luminii, ori eu visez.

Asa e uneori in viata de credinta.

Desi multa vreme pare ca nimic nu se schimba, vine un timp, cand Domnul da la o parte ceata de pe ochii nostri spirituali si atunci, suntem uimiti de frumusetea vietii la care Domnul ne-a chemat.